Un soi iute al ardeiului sezonier, legumă provenită din culturile Americii de Sud, cultivată pentru valorile gustative pe care le oferă.

100g chili - 40 kcal 

Conţine sodiu, potasiu, calciu, magneziu, beta-caroten şi vitaminele B1, B2, B6, C şi E. 

Condiment global

Chili-ul este un condiment cunoscut în lumea întreagă, apreciat de multe bucătării, printre altele de către cea hindusă sau mexicană. Se foloseşte mai ales sub formă uscată sau măcinată, dar se întâlneşte şi în variantele crudă sau murată. Subliniază şi accentuează gustul mâncărurilor, cunoscute fiind şi proprietăţile sale de încălzire. Tot mai des întâlnim chili-ul în acompaniamentul dulciurilor şi al deserturilor, cum ar fi ciocolata tradiţională sau cea lichidă.

Iute și sănătos

Chili-ul conţine capsicină – un alcaloid responsabil pentru gustul picant. Substanţa are de asemenea proprietăţi curative şi se foloseşte la producţia de unguente analgezice şi încălzitoare. Acest alcaloid stimulează procesele metabolice şi accelerează metabolismul; chili-ul poate deci fi folositor în curele de slăbire. Se efectuează de asemenea cercetări legate de folosirea capsicinei în lupta cu afecţiunile oncologice. Cili-ul este de asemenea o sursă de acid ascorbic, deci de vitamină C.

Scara Scoville'a

În anul 1912, chimistul american Wilbur Scoville a pus la punct scara Scoville, un sistem de măsură pentru determinarea iuţelii mâncărurilor, mai ales a ardeilor chili. Iuţeala ardeilor chili atinge diferite nivele, în funcţie de soiul cultivat şi de condiţiile de cultură. Scara Scoville determină iuţeala pe baza conţinutului de capsicină.

Chili și autoapărarea

Capsicina este folosită şi pentru producţia de gaz iritant, lacrimogen. Calităţile capsicinei sunt folositoare pentru autopărare, să nu uităm însă să ne spălăm cu grijă mâinile după ce acestea iau contact cu substanţa respectivă. Chiar şi cea mai mică cantitate, în contact cu mucoasele, ochii şi cu porţiuni delicate ale pielii poate da efecte neplăcute.