Anghinarea este o plantă perenă care provine din regiunea Mediteraneană, astăzi fiinc cultivată în Europa şi în America de Nord.

100 g anghinare = 57 kcal

Anghinarea conţine fibre alimentare, potasiu, calciu, fier, fosfor, caroten, vitaminele B1, B2, PP şi C.

Anghinarea se mănâncă?

Receptacolul şi partea cărnoasă a frunzelor sunt principalele părți comestibile ale anghinarei. Se taie lujerul şi vârful anghinarei, se stropeşte cu suc de lămâie (ca să nu se înnegrească) şi se fierbe în apă sărată timp de aprox. 20 minute. Frunzele se moaie în sosuri (mai subțiri sau mai groase) de tip „dip”, preparate conform preferinţelor proprii, şi apoi se soarbe partea lor moale. Miezul anghinarei, adică receptacolul florii, se mănâncă singur sau în salate, fiind considerat cea mai gustoasă parte a plantei.

Beneficiile anghinarei

Este benefică în special pentru persoanele care suferă de diabet, întrucât conține o glucidă specială, denumită inulină. Mai este folosită și în producţia de medicamente și suplimente alimentare, pentru efectele sale de reducere a nivelului de colesterol şi trigliceride din sânge. Frunzele de anghinare conţin flavanoizi – regulatori ai funcţiilor hepatice şi biliare; sunt puternici antioxidanţi, având un rol activ în combaterea radicalilor liberi şi diminuarea riscului apariţiei tumorilor.

Un cosmetic natural, cu multiple funcții

Conform ultimelor tendințe din industria cosmetică, care pun accent pe ingredinetele naturale, și anghinarea a fost re-descoperită și utilizată din ce în ce mai mult în formulele de lapte demachiant, loțiuni tonice, creme şi măşti revitalizante. Are acţiuni de protecție a tenului, efecte antiseptice şi de netezire. În plus, foarte apreciat este efectul său antiinflamator şi sprijinul în tratamentul acneei juvenile. Este un analgezic natural, acţionează împotriva viruşilor şi are efect antialergic.

Efecte afrodisiace

Încă din antichitate oamenii cunoșteau puterea tămăduitoare a anghinarei. Receptacolul delicat, numit şi inima anghinarei, era recomandat, sub formă crudă sau fiartă, a fi consumat de cuplurile cu probleme intime.