
Sezonul rece şi gripa au sosit, iar oamenii de ştiinţă sunt în căutarea unei noi surse pentru creșterea imunității. Noi cercetări par să fi sosit la timp și atestă faptul că legumele verzi ar putea juca un rol mai important în îmbunătăţirea imunităţii decât se credea până acum.
Celulele numite limfocite intraepiteliale trăiesc în piele şi în mucoasa intestinală: două locuri în care organismul este expus bacteriilor din belşug.
Aceste celule specializate sunt importante în lupta cu germenii şi, de asemenea, joacă un rol decisiv în vindecarea rănilor şi a zgârieturilor. Noi cercetări sugerează faptul că numărul de celule limfocite intraepiteliale care trăiesc în piele şi în intestine poate fi ținut sub control prin dietă, prin intermediul unui compus găsit în legumele crucifere, cum ar fi varza, kale, broccoli.
Cercetătorii au fost surprinşi să găsească o legătură atât de puternică între dietă şi numărul acestor celule. Este de asemenea posibil ca aceste lgume crucifere să ajute la prevenirea anumitor tipuri de boli intestinale.
Până în momentul în care cercetătorii vor efectua studii mai concludente, mărirea aportului de legume verzi, cu siguranţă nu dăunează.