1. >Despre noi
  2. >Școala Altfel. Masa Altfel sau cum legumele devin cele mai bune prietene ale copiilor

Când vine vorba de preferințele culinare ale celor mici, lucrurile sunt destul de simple – mâncarea trebuie să fie în primul rând de-li-cioa-să. Restul aspectelor? Ei bine, sunt mai puțin importante. Bonduelle și-a propus să schimbe cursul poveștii prin atelierele Școala Altfel.Masa Altfel.

Statisticile o arată, iar realitatea o confirmă – puțini copii sunt cei care ar spune "Nu, mulțumesc!" unei felii aburinde de pizza sau unei bucăți generoase de ciocolată, în favoarea unei supe hrănitoare. Acesta este unul dintre motivele pentru care cifrele privind rata obezității infantile sunt alarmante: România este pe locul doi în Uniunea Europeană. Ce înseamnă aceasta, mai exact? 1 din 4 elevi este obez, iar 1 din 2 este supraponderal.

Nici la capitolul obiceiuri alimentare nu stăm mai bine – potrivit unor date recente ale Organizației Mondiale a Sănătății, 27% dintre copiii cu vârste între 6 și 9 ani din România mănâncă zilnic legume, în timp ce 13% mănâncă legume doar o dată pe săptămână sau chiar deloc. [1]

Diferența poate fi însă făcută prin educație, dezvoltând proiecte care să le explice copiilor că  alimentație echilibrată, bazată pe legume și fructe este indispensabilă, mai ales în primii ani de viață.

Care este provocarea Bonduelle? Să îi împrietenim pe copii cu legumele, încurajându-i să fie atenți la ce, cum și cât mănâncă. 

Cum putem face acest lucru? Vorbind despre ce înseamnă o alimentație sănătoasă într-un mod cât mai vioi, alimentându-le creativitatea prin joc. 

Soluția? Atelierele Școala Altfel. Masa Altfel. 

Lansată în 2015, inițiativa Bonduelle Școala Altfel. Masa Altfel și-a propus să dărâme mitul preparatelor plictisitoare sau fade și să le demonstreze celor mici că legumele sunt sănătoase, gustoase și aliați de nădejde pentru ca ei să crească sănătoși și plini de energie. Rețeta este simplă și eficientă și se întâmplă chiar la școală. 

Magia din sala de clasă 

Dacă îmbinăm informația și buna dispoziție, rezultatul este un format inedit, în care morcovii, boabele de porumb sau fasolea verde devin, rând pe rând, nume de echipe, răspunsuri la ghicitori sau materie primă pentru food craft - modelul fiind un om din legume. 

Mentori ai elevilor în cadrul atelierelor sunt Alina Lucaciu și Irina Velcescu, două actrițe renumite pentru proiectele dedicate copiilor, reușind de fiecare dată să îi cucereasca cu energia lor și să transforme clasicul ”Nu îmi place” în ”Abia astept”. 

Ultimul punct de pe agenda unui atelier este vizita mascotelor, care oferă îmbrățișări și discută cu copii. 

Rezultate măsiurate în cifre și în zâmbete 

Pe parcursul celor 5 ediții, peste 5.000 de elevi ai claselor I - IV din școlile din București au primit vizita echipei Bonduelle și au aflat mai multe informații despre legume, beneficiile acestora și felul în care pot fi puse în valoare, fie ca este vorba de rețete savuroase sau chiar mici opere de artă în farfurie. S-au alăturat 1,000 de elevi din școlile din țară, care au primit cărți pentru copii și alte materiale educative și recreative. 

Atelierele ediției 2019 s-au desfășurat în perioada 8 -19 aprilie, în 10 instituții de învățământ, ca parte a programului național ”Școala ALtfel”. 

4 întrebări și răspunsuri despre atelierele Bonduelle Școala Altfel. Masa Altfel

1. Cui ne adresam? 

Elevilor din învățământul primar, din școlile din București momentan. 

2. Ce se întâmplă în cadrul unui atelier? 

50 de minute de amuzament și jocuri pe tema alimentației sănătoase, în compania actrițelor Adina Lucaciu și Irina Velcescu.

3. Cine se poate înscrie?

Orice cadru didactic însoțitor al unei clase din învățământul primar, dintr-o școală din București.

4. Ce presupune participarea? Se percepe o taxă?

Participarea este gratuită, toate materialele necesare atelierului fiind asigurate de către Bonduelle România.

Pe anul viitor!

[1] http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0006/372426/WH14_COSI_factsheets_v2.pdf?ua=1