1. >Despre noi
  2. >Sărbători de final de an cu cadouri Bonduelle pentru aproape 200 de copii

Ca întotdeauna la final de an, și în ultimele săptămâni ale lui 2022 am pregătit câteva surprize pentru copii, cu ajutorul partenerilor noștri, prin programul nostru de CSR: aproape 200 de preșcolari și școlari cu vârste de la 3 până la 14 ani s-au bucurat, de sărbători, de cadourile vesele (și... sănătoase!) oferite de Bonduelle.

Astfel, am continuat și anul trecut colaborarea noastră cu Academia Campionilor, club de activități sportive și artistice dedicat copiilor, un parteneriat început în 2021. Bonduelle a oferit kituri cadou pentru 110 dintre micii cursanți cu vârste de la 3 la 10 ani înscriși la cele patru săli ale clubului din București și Popești Leordeni. Kiturile Bonduelle – cu conserve de Morcovi Tineri Extrafini, câte o carte Bonduellia, un carnețel și baloane – au ajuns la copii în perioada sărbătorilor, completând astfel coșul cu cadouri adus de Moșul în anul care tocmai s-a încheiat. 

Desigur, efectul a fost cel așteptat: copiii au fost încântați de cadouri, mai ales că au aflat că morcovii îi ajută să crească mari și să practice activitățile pe care le învață la Academia Campionilor: dans modern, street dance, dans acrobatic sau gimnastică aerobică.

Așa că uneori, un morcov de ronțăit e mai bun decât o bomboană. Dacă e adevărat că un campion se formează de la vârste mici, la fel de adevărat este și că formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase începe tot de timpuriu. Pentru că misiunea grupului Bonduelle este de a se implica puternic în asigurarea tranziției alimentare către o dietă bazată pe alimente de origine vegetală, folosim orice oportunitate pentru a le oferi copiilor – și știm cu toții ce mofturoși sunt atunci când vine vorba de mâncare... – ocazia de a încerca alimente sănătoase, de cea mai bună calitate, pline de culoare și gust, și să se obișnuiască, încetul cu încetul, cu o astfel de dietă.

Simplul gest de a pune pe masa unui copil un fel de mâncare gustos, hrănitor și bun pentru sănătate înseamnă o zi câștigată; citim cu toții articolele din presă despre copii care vin la școală pentru masa pe care o primesc. Pentru cei care fac primii pași către sportul de performanță, Bonduelle oferă un sprijin consecvent și esențial.

Donații pentru copiii din Amara

De asemenea, tot la finalul anului trecut am oferit sprijin Asociației pastel pentru proiectul „Dăruim pentru Amara”, dăruindu-le tuturor celor 80 de copii cu vârsta între 6 și 14 ani înscriși în acest program al organizației câte un kit cadou constând în conserve de Fasole Albă 800 g, rechizite și baloane. Donația Bonduelle s-a adăugat altor produse alimentare de bază, cărți, jocuri, jucării și articole de încălțăminte oferite de ceilalți parteneri ai asociației.

Astfel, am reușit să aducem de sărbători bucuria în viețile copiilor de la Centrul de zi din Amara, în județul Buzău, unde cei mici pot avea din nou o masă caldă și pot lua parte la activități extrașcolare, după o perioadă foarte dificilă în care Centrul a fost închis din cauza pandemiei.

În respectiva comunitate locală, Asociația pastel (un proiect umanitar al agenției de comunicare cu același nume) se ocupă de nouă ani de copii orfani sau proveniți din familii monoparentale, din familii cu mulți copii și mari nevoi materiale, precum și de copii ai căror părinți au emigrat în căutarea unui loc de muncă, cei mici rămânând în grija bunicilor. 

Locuri precum Amara, marcate adânc de sărăcie endemică și emigrație masivă, sunt pretutindeni în țară, în special în zonele rurale izolate, departe de polii de dezvoltare economică. Din păcate, cei mai afectați sunt și cei mai vulnerabili dintre noi: copiii, care resimt acut lipsurile de tot felul – în primul absența părinților, dar și efectele sărăciei. Sprijinul Bonduelle are, în acest caz, și o dimensiune socială, căci tranziția alimentară nu înseamnă doar schimbarea unor obiceiuri de consum, ci și orientarea spre o alimentație mai justă pentru toți oamenii de pe glob – și mai ales pentru copii. Grupul Bonduelle rămâne profund devotat acestui angajament, în România și pe toate piețele pe care activează.

Nu am fi putut însă face nimic din toate acestea fără sprijinul echipei noastre și al partenerilor noștri, cărora trebuie să le mulțumim și pe această cale pentru eforturile, pasiunea și devotamentul pe care le depun pentru a-i ajuta pe cei mai mici dintre noi – să crească, să se dezvolte armonios, sau să își umple puțin dorul de familie. Să avem cu toții un 2023 mai bun!