
Broccoli este o legumă cu mare capacitate de adaptare la diverse procedee culinare: poate fi gătit la fel ca puiul, poate fi tratat ca fel secundar sau ca garnitură, poate fi servit ca atare sau în amestecuri fără teama că ar putea acapara celelalte gusturi sau că ar putea distruge complexitatea unei salate printr-un gust prea intens. Iată o reţetă cu broccoli care demonstrează versatilitatea acestei legume:
Broccoli pane cu sos de broccoli
Pentru pane:
300 g buchete proaspete de broccoli, 100 g făină, 2 ouă mari, Ulei pentru prăjit, Pătrunjel, 2 linguriţe de oţet obişnuit, Sare, Boabe de piper alb măcinate
Pentru sos:
100 g broccoli, 2 linguriţe de făină, 2 linguriţe de ulei, Pătrunjel, tarhon, mărar
Pentru pane
Tăiaţi broccoli în bucheţele mici şi adăugaţi 1,5 l de apă rece. Aduceţi în punctul de fierbere şi adăugaţi oţetul. Acesta va împiedica împrăştierea legumelor în apă. Lăsaţi să fiarbă până buchetele de broccoli devin moi. Nu fierbeţi prea mult: scoateţi legumele din apă înainte de a fi perfect fierte pentru că vor trece oricum prin etapa de prăjire.
Bateţi ouăle bine şi adăugaţi frunze de pătrunjel tăiate mărunt, sare şi piper alb după gust. Pătrunjelul trebuie adăugat după ce aţi bătut bine ouăle pentru a rămâne intact.
Lăsaţi broccoli să se răcească câteva minute apoi daţi buchetele prin făină: aşezaţi-le într-un vas pe un pat de făină şi mişcaţi vasul până sunt complet acoperite. Nu folosiţi făină de grâu integral sau făină cu conţinut ridicat de gluten, pentru că acestea tind să se ardă mai repede.
Daţi broccoli prin oul bătut.
Luaţi buchetele de broccoli una câte una şi prăjiţi-le până când crusta capătă o culoare galben-aurie.
Pentru sos
Într-o altă tigaie pregătiţi un sos alb şi lăsaţi-l să stea 10 minute. Luaţi broccoli, daţi la fiert până se înmoaie foarte tare şi zdrobiţi bucăţile cât se poate de bine. Adăugaţi pasta obţinută în tigaie şi menţineţi pe flacără încă 5 minute amestecând. Adăugaţi frunzele verzi chiar la sfârşit.
Serviţi fierbinte, cu sos vinaigrette.