
Mâncărurile sunt absolut minunate şi de obicei pregătirile durează toată ziua de Ajun pentru a fi gata. Cina de Crăciun este o sărbătoare copioasă cu multe feluri diferite. Puteți gusta mai multe tipuri de cârnați de porc și vă puteți răsfăța cu ţuică tradiţională.
Să vedem care sunt elementele principale dintr-o cină de Crăciun şi cum se desfășoară:
1. Aperitivele
Aperitivele cele mai populare de Crăciun sunt răciturile sau piftia, făcute din picioare de porc, urechi şi cap, acoperite în aspic şi servite cu lămâie sau boia. Cârnaţii de porc, fie la grătar sau prăjiţi, sunt întotdeauna mândria familiei și sunt de obicei serviţi cu diferite tipuri de murături. Alte specialități tradiționale din carne de porc sunt toba și caltaboșul.
Salata de boeuf este un alt fel de mâncare foarte apreciată la masa de Crăciun. Salata este făcută din legume fierte, precum morcovi, ţelină, cartofi, mazăre și castraveți murați, toate tocate și acoperite cu un strat subțire de maioneză şi decorate cu măsline.
2. Feluri principale de mâncare
Sarmalele sunt poate cele mai populare specialităţi tradiționale românești de Crăciun și sunt de obicei servite alături de o altă specialitate româneasca, mămăliga. Frunzele de varză murată sunt umplute cu un amestec de carne tocată, orez și condimente și apoi fierte încet timp de câteva ore. După sarmale, se serveşte friptura de porc la cuptor cu vin roşu.
Ciorba de perişoare este o altă specialitate pentru masa de Crăciun. Făcută cu legume și chiftele, supa este acrită cu borş, suc de lămâie, moare de varză şi chiar oțet. În continuare, toată lumea se bucură de friptura suculentă de porc servită împreună cu murături sau salată de legume.
3. Desert
Cina de Crăciun nu ar fi completă fără cozonaci - o pâine dulce umplută cu nuci, stafide și semințe de mac. Cozonacii necesită mai multe ore de pregătire care încep în dimineața zilei de Ajun. La cină participă întreaga familie, copii, părinți, bunici, mătuşi şi unchi, veri, toată lumea vine să se bucure împreună de Crăciun.
4. Băuturi tradiționale
Ţuica sau pălinca sunt specialități româneşti de obicei obţinute din prune sau mere. Vinurile românești sunt, de asemenea, celebre, în special Feteasca, Grasa de Cotnari, Tămâioasa şi Busuioaca de Bohotin.
În ciuda tuturor greutăților financiare, masa de Crăciun este întotdeauna copioasă şi conţine mai multe feluri de mâncare. Elementele cheie includ sarmale, ciorba de perișoare, friptura de porc la cuptor, murăturile, salata de beouf, vinul de casă, țuica și cozonacii.
Acestea sunt doar câteva dintre specialitățile cele mai populare la masa de Crăciun în România, dar adevărata sărbătoare poate fi savurată la ţară, unde fiecare regiune are propria sa paradă a tradițiilor folclorice, oferind o experiență de vacanță de neuitat.
Descoperă aici selecția specială pentru rețete de Crăciun!