
Cel mai probabil mesele bogate de sărbători îşi pun amprenta asupra greutăţii noastre, astfel că ne trezim cu câteva kilograme acumulate într-o perioadă scurtă de timp. După toate zilele de festin culinar din timpul sărbătorilor, mulţi începem să ne gândim la o soluţie care ne-ar putea ajuta să revenim la greutatea iniţială. Există mai multe modalităţi de a face acest lucru, de la schimbări în dietă la orientarea către o viaţă mai activă. Astfel că, am pregătit câteva sfaturi care au scopul de a aduce multiple beneficii organismului tău.
Nu evita pâinea
Chiar dacă este indicat să consumi cât mai puţină pâine şi alţi carbohidraţi, două felii de pâine integrală nu îţi vor afecta silueta. Această rămâne un aliment de baza, întrucât organismul are nevoie de produse făinoase care asigură o concentraţie importantă de proteine, glucide, lipide şi minerale.
Consumă o treime din porţia de mâncare
Noi îţi recomandăm să renunţi la tentaţia de a consuma tot ce este în farfurie. Această tactică te poate face să consumi cu 500 de calorii mai puţin pe zi.
Bea apă
Majoritatea persoanelor confundă adesea senzaţia de sete cu cea de foame, astfel că atunci când simţi nevoia să mănânci ceva încearcă să bei apă mai întâi. În plus, consumul de apă îţi va da o senzaţie de saţietate.
Practică diverse sporturi
Sportul dictează tonifierea şi este o greşeală să crezi că poţi să slăbeşti repede şi armonios fără el. În plus, sportul aduce la pachet foarte multe beneficii medicale.