
Pui de baltă au făcut carieră la nivel mondial. Această specialitate este de obicei asociată cu bucătăria franceză, actualmente însă se consumă şi în alte ţări. Ţâmbii se separă în întregime, deasupra coapselor, se dă jos pielea, se îndreaptă şi se înfig pe frigărui de lemn. În această formă nimeresc apoi pe mesele gurmanzilor.
Ţâmbii de broască au o carne deosebit de delicată şi de fină. La gust se aseamănă cu o delicată carne de pasăre. Se mănâncă foarte uşor. Carnea lor fiind delicată, ţâmbii se rup şi se mănâncă direct de pe os. Iubitorii tradiţiei bucătăriei franceze nu permit să se folosească nici cuţitul, nici furculiţa. Există şi feluri de mâncare în care ţâmbii se regăsesc în sos. În acest caz pot fi folosite tacâmurile. În restaurantele care servesc această specialitate trebuiesc puse la dispoziţia clienţilor boluri cu apă şi lămâie în care pot să-şi clătească mâinile.
Prepararea ţâmbilor de broască în condiţii casnice nu este dificilă. Cea mai simplă reţetă presupune prăjirea acestora în paneu, pe unt încins, însă bucătăria tailandeză recomandă servirea acestora cu chili, busuioc, usturoi şi sos de peşte.