Melcii sunt foarte preţuiţi în bucătăria franceză, fiind serviţi adeseori ca aperitiv. Cum se prepară melcii? Foarte ușor, direct în cochile! Existp multe rețte cu melci comestibili, care mai de care mai inedite. Cel mai adesea, melcii sunt serviţi cu unt aromat cu usturoi şi ierburi aromate, dar sunt cunoscute şi reţete care prevăd folosirea unor sosuri picante sau coacerea melcilor în sos de roşii. Melcii se servesc cu pâine albă. În afara restaurantelor, melcii pot fi cumpăraţi şi în magazine – congelaţi şi gata de folosire.
- Sunt serviţi în cochilii, pe o mică tigaie cu concavităţi prevăzute pentru a ţine melcii în poziţie. O porţie tipică se compune din 6 bucăţi.
- E ușor să prepari melcii! Melcii se servesc foarte fierbinţi, deci cochiliile trebuiesc prinse cu nişte cleştişori speciali.
- Conţinutul se scoate cu ajutorul unei furculiţe înguste. Acest lucru nu este tocmai uşor, melcii fiind relativ alunecoşi.
- Carnea, împreună cu sosul aromat poate fi mâncată alternând cu îmbucături de pâine, sau aşezată pe o felie de franzelă sau baghetă şi consumată ca o tartină.
- Acest aliment conţine multă grăsime, deci toate manevrele menţionate mai sus se efectuează cu atenţie. Să avem grijă ca să nu pătăm garderoba proprie sau faţa de masă.
- Să ne delectăm cu gustul. Melcii, asemenea creveţiilor sau alte feluri de mâncare a căror consumare este laborioasă, merită pe deplin efortul depus.