Pași de preparare
-
Pulpa de porc o feliem și o frăgezim cu bătătorul de carne și o presărăm cu sare și piper negru proaspăt măcinat. Dăm la rece pentru o oră.
-
Într-o tigaie teflonată, topim untul și frigem carnea preț de câteva minute pe ambele părți. Scoatem carnea din tigaie și adăugăm ceapa cubulețe.
-
Ceapa o curățăm și o tăiem cubulețe. Călim ceapa până se înmoaie, adăugăm supa de pasăre, vinul și înapoiem în tigaie carnea de porc.
-
Adăugăm ciupercile scurse și feliate, usturoiul tăiat felii și sucul de roșii. Dacă este nevoie, completăm cu supă sau cu apă. Potrivim de sare după gust și lăsăm să fiarbă acoperit la foc mic, până când carnea se înmoaie. Când carnea este fragedă, adăugăm smântâna și pătrunjelul verde.
-
Servim cu orez preparat după rețeta clasică, respectiv la o cană de orez adăugăm 2 căni de apă, lăsăm să fiarbă câteva minute, bobul de orez trebuind să aibă o textură al dente. Potrivim cu sare și la nevoie îl tragem într-o tigaie în puțin unt. Astfel, obținem un gust desăvârșit și un aspect deosebit. Poftă bună!