Ca parte a misiunii Bonduelle de a proteja în mod activ mediul înconjurător, până în anul 2025 toate ambalajele noastre de produse vor fi realizate astfel încât să poată fi reciclate sau reutilizate. În acest scop, am început să regândim ambalajele gamelor noastre de produse congelate (monolegume și amestecuri), un proces care se apropie cu succes de finalizare.
Legumele congelate sunt de obicei stocate unele peste altele în vitrinele frigorifice, o priveliște care e departe de simetria conservelor ori a cutiilor de carton ordonate pe rafturi.
În timp ce produsele își așteaptă rândul să fie utilizate într-o rețetă savuroasă, materialul flexibil al ambalajului se deformează în congelator.
Am folosit fotografia pentru a surprinde esența a ceea ce face ca legumele să fie apetisante, găsind acele spații și unghiuri care comunică savoarea și integrând imaginea într-un design de ambalaj coerent și armonios.
Prezentarea produselor înseamnă o competiție pentru atenția consumatorului, iar noi facem tot posibilul pentru a câștiga cursa. Am mărit toate elementele vizuale esențiale, luând în calcul modul de expunere specific acestei categorii de produse.
Am rămas credincioși integrității brandului, păstrând semnătura de brand în schema de culori cu verde și galben. Credem că fundalul alb este cea mai potrivită opțiune care oferă un contrast suficient pentru imaginile ce prezintă legume (o „mare de verde” ar putea fi de asemenea un bun identificator vizual, însă această soluție este practic omniprezentă în categoria de produs).
Întâmplător, albul sugerează modernul și poziționarea premium, făcând de asemenea parte din paleta cromatică a mărcii Bonduelle.
În ceea ce privește execuțiile vizuale, urmărim compoziții care sugerează distinct artizanalul. Acest stil de design corespunde preferințelor clienților noștri, preocupați de calitate și atrași de produse tangibile care inspiră autenticitate și căldură și sunt realizate cu respect și grijă. Astfel, am păstrat cu atenție echilibrul dintre elementele artizanale și stilul de execuție al logoului.
Considerăm că această abordare atinge echilibrul potrivit între artizanal și practic, menținând un stil vizual în care brandul își păstrează intacte vizibilitatea, relevanța și credibilitatea.
Am ales o estetică modernă și minimalistă, care susține reciclarea, pentru a încorpora noua filozofie în designul ambalajelor.
Legumele noastre sunt prezentate în momente cât mai apropiate de timpul recoltării pentru a ilustra fidel esența produsului, deschizând în același timp perspective pentru diverse idei și abordări culinare.
Noul design de ambalaj își propune să continue misiunea brandului de a inspira consumatorii să aleagă în mod natural și conștient să includă alimentele vegetale în alimentația proprie.
Astfel, funcția ambalajului este de a comunica în mod transparent calitatea legumelor noastre (monolegume sau amestecuri) pentru toți consumatorii.