1. >Despre noi
  2. >„Fii fresh ca legumele!” Noua platformă de comunicare a brandului Bonduelle subliniază prospețimea legumelor ca stare de bine
„Fii fresh ca legumele!” Noua platformă de comunicare a brandului Bonduelle subliniază prospețimea legumelor ca stare de bine

Oamenii mănâncă legume încă de când... sunt oameni. Strămoșii noștri din preistorie se hrăneau în principal cu legume, fructe, semințe și rădăcinoase – o dietă foarte variată, care includea circa 20-25 de alimente vegetale diferite în fiecare zi!

Așadar, de sute de mii de ani sau poate chiar mai mult, legumele sunt un element esențial al alimentației noastre. Și totuși, deși beneficiile consumului de legume pentru sănătate sunt bine cunoscute, persistă încă o serie de mituri, cum ar fi de exemplu acela că legumele nu pot susține un stil de viață activ. Așa cum la fel de persistent este și obiceiul de a folosi legumele strict pe post de decor în farfurie.

Noua campanie de comunicare Bonduelle, desfășurată sub sloganul „Fii fresh ca legumele!” ne reamintește că legumele sunt mult mai mult decât o garnitură, în ciuda ideilor preconcepute care îi țin pe oameni departe de ele. Legumele sunt o extraordinară sursă de fibre, vitamine, minerale și alți nutrienți importanți pentru o dezvoltare armonioasă. Deseori trecem cu vederea și judecăm eronat beneficiile pe care legumele le pot aduce stării noastre de bine. Legumele nu sunt bune doar pentru starea de bine și sănătatea noastră, ci și pentru mediu – și, deci, pentru viitorul planetei pe care trăim cu toții.

Pline de prospețime și energie: legumele sunt așa cum ne-am dori noi înșine să fim în fiecare zi. Campania Bonduelle își propune să schimbe felul în care ne raportăm la legume, printr-un mesaj care îndeamnă la redescoperirea beneficiilor acestora: consumând zilnic legume, îi oferim organismului nostru energie și vitamine, pentru face față provocărilor fiecărei zile. Atunci când mâncăm legume, ne hrănim din prospețimea acestora, iar starea de bine durează: ne simțim fresh, plini de energie și vitalitate.

Misiunea Bonduelle este de a inspira tranziția către o alimentație bazată pe alimente vegetale, pentru a contribui la starea de bine a oamenilor și la sănătatea planetei. Încă de la înființare, din anul 1853, Bonduelle le oferă oamenilor o viață sănătoasă prin intermediul legumelor. De peste 25 de ani de când suntem prezenți în România, îi ajutăm pe oameni să includă legumele în alimentația lor zilnică, printr-o varietate de produse pregătite sub diverse forme și tehnologii.

Bonduelle oferă opțiuni variate, gustoase și ușor de pregătit pentru mesele de zi cu zi, pentru a susține obiceiuri alimentare sănătoase, prin circa 500 de soiuri de legume pe care le cultivăm și distribuim în întreaga lume, sub forma a peste 15 game de produse pentru toate familiile și toate gusturile.

Noua platformă de comunicare Bonduelle „Fii fresh ca legumele” va oferi consistență în comunicarea de brand pe termen lung. Noul mesaj de brand este comunicat în ATL printr-un spot TV care are ca obiectiv prezentarea noii poziționări. În magazine, promovarea este făcută prin intermediul materialelor de vizibilitate, precum și prin intermediul unor afișaje digitale la nivelul magazinelor de tip hypermarket. Comunicarea este completată prin activări în social media, pe paginile Bonduelle de Instagram, Facebook și pe contul YouTube prin bannere, ad-uri și clipuri video.

Ca parte a noii campanii de comunicare de brand, Bonduelle desfășoară în perioada următoare și o campanie promoțională la nivel național. În cadrul acestei campanii promoționale, cei care vor achiziționa produse Bonduelle pot câștiga premii pentru o stare de bine.

Descoperiți gamele de produse Bonduelle, pregătite la aburi pentru un plus de prospețime sau combinate cu atenție pentru mese bogate și savuroase!

Hai să arătăm ce înseamnă cu adevărat să #fiifreshcalegumele!