
Bucătărie tradiţională
Bucătăria italiană are cu adevărat unele dintre cele mai vechi şi mai sofisticate elemente de bucătărie tradiţională din lume. Din secolul al IV-lea Î.Hr., de când datează primele vestigii care o atestă, bucătăria italiană a parcurs un drum lung şi tumultuos pentru a deveni ceea ce este astăzi. Cufundată în istorie, bucătăria italiană a asimilat o mulţime de influenţe din Bizanţ, Roma antică, Grecia antică, Orientul Mijlociu etc. Astăzi, bucătăria italiană cuprinde o varietate de ingrediente. Când vorbim despre felurile de mâncare italiană, primele lucruri care ne vin în minte sunt bucăţelele de brânză, varietatea de legume, condimente, paste şi vinuri.
Mâncare italiană Dincolo de diversitatea ingredientelor, bucătăria italiană oferă o selecţie de mâncăruri care „economisesc timp” şi, într-un fel, „iau timp”. În acest context, economia de timp înseamnă că vă puteţi planifica timpul pe îndelete, aşteptând până când se face mâncarea Majoritatea felurilor de mâncare italiană se bazează pe legume şi pe ingredientele comune menţionate anterior, astfel că puteţi găti orice de la aperitive şi felul întâi până la desert într-un interval de 30 de minute după care mai aveţi nevoie de încă 15 minute pentru a servi o masă italiană decentă. Această pauză de 45 de minute nu vă va demola planurile de afaceri ale zilei! Ceea ce este extraordinar în bucătăria italiană este că felurile de mâncare italiană se bazează pe legume, deci puteţi folosi legume congelate pentru a obţine o mâncare italiană gustoasă cât aţi zice peşte!