1. >Legumis
  2. >Bucătării din toată lumea - GRECIA

Descoperă noua noastră destinație din turneul culinar mondial. Când spunem: soare… mare albastră… case albe… ulei de măsline… cu siguranță te vei gândi la Grecia! Ușor de ghicit, o țară la fel de iubită pentru bogățiile arheologice, precum și pentru mâncarea delicioasă.

Prospețimea este în meniu

Cele mai cunoscute rețete sunt cele de vară. Salata grecească, numită horiatiki, delicioasele frunze de viță de vie, musacaua grecească, în care vinete, cu sosul de roșii, carnea și cartofii se transformă într-un preparat pe care nu trebuie să îl ratezi.

Grecia este un producător foarte mare de ulei de măsline, ulei care se asociază foarte bine cu roșii, vinete, ardei și alte legume de vară. Salata grecească cu castraveți, roșii, măsline negre și ceapă roșie este asezonată cu ulei de măsline, oțet de vin roși și ierburi.

O altă rețetă rapidă și ușor de preparat, deliciosul tzatziki. Usturoi, castraveți, sare, ulei de măsline și iaurt tradițional. O modalitate prin care îi poți da o aromă nouă este să adaugi și mere verzi.

Grătarul este soluția

Fie că este vorba de souflaki de pui sau de miel, frigărui sau chiftele, la masă în familie ori la restaurant, carnea se regăsește în foarte multe rețete grecești. Cu salată, cartofi prăjiți, orez sau paste cu roșii și scorțișoară (o specialitate mai puțin cunoscută), delicioasele frigărui din legume marinate sunt o versiune vegetariană de souflaki care scoate tot ce este mai bun din dovlecei, roșii și vinete. Nu uita să presari și niște oregano sau mărar tocat mărunt pentru a adăuga un plus de prospețime.

Legume în stil grecesc

În rețetele tradiționale, legumele ocupă și ele un loc important. Fava este un piure de fasole galbenă, care amintește de hummus-ul de năut și este servit în orice moment ca și aperitiv sau gustare. Lintea, fasolea și mazărea se regăsesc mai des în supele de iarnă. Vara, acestea sunt transformate în salate proaspete amestecate cu fructe de mare sau pește. Astfel, avem această salată duo cu fasole albă și roșie cu creveți, portocale și rucola. Un preparat ușor de făcut și gata în doar câteva minute. Poți să adaugi și un strop de ouzo dacă vrei să îi dai și mai multă savoare grecească.  

Tzatziki cu castraveți și măr verde

Nimic nu este mai bun pentru a te face să te simți deja în vacanță decât un sos tzatziki de castraveți, cu măr și ridichi pentru a-i da o notă de nebunie!

Ingrediente:

  • 1 castravete
  • 1 măr verde
  • 5 ridichi verzi
  • 200 ml lapte de oaie/capră
  • Iaurt grecesc
  • 1 cățel de usturoi
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • Sare fină și piper
  • Pentru servire, pâine de casă, roșii cherry, morcovi

Etapele rețetei:

Pasul 1: Spală și usucă mărul și castravetele. Dă-le pe răzătoare și stoarce-le de zeamă.

Pasul 2: Curăță și zdrobește usturoiul. Spală ridichile și taie-le. Amestecă mărul, castravetele, iaurtul, uleiul de măsline, usturoiul, sarea și piperul.

Pasul 3: Lasă-l la rece pentru cel puțin o oră înainte de a-l servi.

Sfaturi pentru a modifica rețeta:

Cu musaka sau salată grecească, tzatziki-ul este probabil unul dintre preparatele cel mai ușor de făcut acasă! Vara nu vei găsi un aperitiv mai răcoritor decât un castron de castraveți rași cu usturoi, iaurt și mentă. Ușor de preparat și îndrăgit de toți, este o rețetă simplă pe care o avem tot timpul la îndemână.

Două ingrediente sunt deosebit de importante pentru a face această rețetă: calitatea castraveților și a iaurtului. Alege un castravete proaspăt și fără pete. Spală-l, usucă-l, nu îl decoji și taie-l în bucăți ușor de dat pe răzătoarea mare, apoi lasă-l la scurs într-o strecurătoare. Deasupra presară sare și lasă-l la frigider pentru 2-3 ore. Dacă te grăbești, o oră la temperatura camerei este minimul acceptat. Stoarce-l puternic de zeamă și apoi amestecă-l cu iaurtul grecesc. Preparat din brânză de oaie sau de vaci, acest iaurt cremos și gros conține cel puțin 10% grăsime. Se amestecă încet adăugând usturoiul tocat mărunt, ierburi (frunze de mentă tocate), o lingură generoasă de ulei de măsline, zeamă de lămâie sau puțin oțet și pentru final puțin piper alb. Iată o rețetă clasică de tzatziki. Ca și ierburi, tradiția cere mentă și mărar, dar există variante cu pătrunjel sau arpagic, dar acestea nu fac parte din tradiția greacă. Cel mai bine este să îl servești proaspăt, dar îl poți păstra la rece până la maximum 2 zile. Îl poți servi ca aperitiv, ca salată, dar și pe pâine ca bruschette, în sandviș sau ca sos pentru frigărui sau legume.  

Frigărui de legume marinate

Yum, kebab de legume! Roșiile, ciupercile, ardeii, ceapa se potrivesc perfect ca frigărui.

Ingrediente:

  • 1 zucchini
  • 12 roșii cherry
  • 12 ciuperci champignon
  • ½ ardei verde
  • ½ ardei roșu
  • 1 ceapă roșie
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 2 linguri de ierburi (cimbru, rozmarin…)
  • 1 lămâie
  • 12 bețe pentru frigărui

Se servesc cu pită și salată verde.

Etapele rețetei:

Pasul 1: Spală legumele. Taie dovleceii și ardeii în bucăți, roșiile și ciupercile în jumătăți, în funcție de mărime. Curăță ceapa și tai-o felii.

Pasul 2: Într-un bol de salată, amestecă uleiul de măsline, sucul și coaja de la o lămâie, sarea, piperul și ierburile. Adaugă dovleceii, ciupercile, roșiile și ardeii și lasă-le la marinat 30 de minute. Poți folosi și legume congelate, pe care le vei marina în același mod.

Pasul 3: Înmoaie bețele pentru frigărui în apă rece timp de 10 minute, după care vei așeza legumele pe ele.

Pasul 4: Pregătește grătarul și frige-le timp de 10-15 minute până ce legumele devin aurii. Se servesc cu pâine și salată.

Sfaturi pentru a modifica rețeta:

Zucchini, ardei, vinete, roșii, ceapă: legumele de vară fac parte din toate mesele și rețetele noastre, în salate, ratatouille și chiar pe frigărui de lemn preparate la grătar. Un preparat simplu și gustos, cu puține ingrediente și multe legume pe gustul tău: aceste frigărui de legume marinate sunt ideale pentru o masă vegetariană, servită cu orez prăjit, ciuperci și tofu. Această rețetă de frigărui de legume este perfectă și pentru un grătar cu frigărui de pui cu usturoi și lămâie sau friptură în sos de ardei. Sunt garnitura perfectă pentru un preparat din carne la grătar.

Pregătirea lor este foarte simplă chiar și pentru începătorii în bucătărie. În primul rând, trebuie să speli și să usuci legumele. Apoi taie-le în bucăți mari de dimensiuni apropiate. Dacă folosești roșii cherry, acestea vor avea dimensiunea potrivită fără a mai fi nevoie să le tai. Dacă nu ai un grătar la îndemână, poți folosi și cuptorul, având grijă să le întorci de 2-3 ori în timpul gătirii.

Salată de fasole duo cu creveți, portocale și rucola

Ce zici de o masă colorată și delicioasă? Încearcă salata noastră de fasole verde și creveți cu portocale și rucola! O rețetă pe care să o savurezi la cină sau cu care să te mândrești la o petrecere!

Ingrediente:

  • ½ conservă de fasole albă boabe Bonduelle
  • ½ conservă de fasole roșie boabe Bonduelle
  • ½ pungă rucola
  • 200g creveți decojiți
  • 2 portocale
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 1 lingură de oțet balsamic
  • Sare fină și piper

Etapele rețetei:

Pasul 1: Deschide, scurge și clătește conținutul conservelor de fasole Bonduelle.

Pasul 2: Curăță portocalele și taie-le cubulețe, punându-le sucul deoparte.

Pasul 3: Amestecă sucul de portocale cu oțetul balsamic, 2 linguri de ulei de măsline, puțină sare și piper.

Pasul 4: Rumenește creveții într-o lingură de ulei la foc mare.

Pasul 5: Amestecă fasolea într-un castron cu rucola, cubulețele de portocală și creveții.

Pasul 6: Toarnă sosul peste și amestecă.

Sfaturi pentru a modifica rețeta:

Nu avem niciodată suficiente rețete cu creveți! Fie îi decojești după ce îi prepari sau alegi să îi iei congelați și gata curățați pentru a-i putea pregăti rapid, ori o masă gourmet cu puține ingrediente cum ar fi fasolea sotată cu creveți. În paste, salată de roșii, cu fasole albă, sau fasole verde, sunt un bun înlocuitor pentru ton, pui sau ouă fierte tari, aducând proteine de calitate în rețetele cu legume.

Sunt mai multe aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când îi pregătești. Mai întâi, gândește-te să îi marinezi în suc de lămâie, usturoi sau ceai verde, o lingură de ulei de măsline și puțin ardei iute roșu sau piper măcinat. Nu este nevoie de sare.

Lasă-i la marinat în frigider timp de 1-2 ore și apoi călește-i puțin într-o tigaie. Îi poți servi cu paste sau orez, ori într-o salată mixtă precum cea de mai sus cu fasole. O rețetă ușor de preparat și plină de savoare dacă adaugi ierburi în marinada cu oțet balsamic. Poți înlocui portocalele cu măr verde, este una dintre numeroasele variante pe care le poți deriva din această rețetă transmisă din generație în generație.