Bună, noi folosim cookie-uri în scopuri statistice, pentru analiza traficului de pe site, pentru analize de marketing și pentru îmbunătățirea experienței vizitatorului pe site.

Mai multe informații

Accept Nu accept

Cum să compunem un meniu corect?

Principiul sezonier

O mare importanţă în alegerea meniului nostru îl are anotimpul. Vara trebuie consumate alimente uşoare, iarna – mâncăruri consistente. Vara să folosim legume proaspete, în timp ce în sezonul rece un adaos perfect îl constituie legumele congelate sau conservate.

Principiul diversităţii

Meniul nostru ar trebui să se caracterizeze printr-un grad sporit de diversitate. Trebuie evitată dublarea felurilor de mâncare şi repetarea adaosurilor – dacă la unul din feluri servin garnitură de orez, la următorul ar trebui să propunem cartofi sau arpacaş.

Proncipiul porţionării

Trebuie să luăm în considerare posibilităţile musafirului. Cu siguranţă acesta nu va consuma cinci feluri săţioase în timpul unei cine de patru ore. Trebuie să ne decidem fie asupra unui număr redus de feluri, fie asupra unor mâncăruri mai puţin calorice şi în porţii mai mici.

Principiul estetic

Când stabilim meniul, trebuie să ţinem cont şi de modul în care acesta va fi prezentat pe masă. Trebuie să ne asigurăm că felurile prezentate sunt diversificate coloristic. Un astfel de aranjament cu siguranţă va atrage privirile musafirilor, aceştia neputându-se abţine să încerce din fiecare fel de mâncare.

Ultima verificare

Meniul trebuie evaluat prin prisma principiului contrastelor. Un meniu bine compus ar trebui să conţină feluri de mâncare reci şi calde, uşoare şi săţioase, prăjite şi fierte. Dacă vom alege meniul conform acestor principii, putem fi siguri că succesul culinar va fi asigurat.
 
Rețete care te-ar putea interesa

Piure de mazăre
Piure de mazăre

Un preparat simplu și delicios pentru întreaga familie.

4 persoane sub 15 min Simplu
Paella
Paella

Rețetă tradițională din Spania, mai exact din frumoasa Valencia.

6 persoane peste 45 min Complex
Iepure la cuptor pe pat de legume
Iepure la cuptor pe pat de legume

Un gust extraordinar și o aromă interesantă.

4 persoane 30-45 min Simplu
Pești zburători prăjiți
Pești zburători prăjiți

Mâncare din Insulele Caraibe.

4 persoane peste 45 min Mediu