Ruladă cu spanac

CHOPPED_SPINACH_400gSPRING_CARROTS_400g
Moderat8 Număr de porții

Instrucţiuni


Arome împletite, culoare și savoare, așa aș descrie acest preparat!

Se prepară blatul, mixând spumă tare albușurile cu un praf de sare. Gălbenușurile se freacă cu uleiul, apoi se încorporează în ele piureul de spanac. Se amestecă albușurile spumă tare cu gălbenușurile frecate cu spanac, se adaugă și făina și se coace compoziția, în tavă mai mică, în care am pus hârtie pentru copt, cca 15 minute, la foc potrivit.

Morcovii baby congelați se fierb în apă cu sare, apoi se mixează, se fac piure și se amestecă cu brânza de burduf. Se mixează până obținem o cremă omogenă. Brânza rămasă se mixează cu lingura de smântână, apoi se amestecă cu mărarul tocat fin. Se desprinde aluatul de pe hârtia de copt, se unge deasupra, în strat uniform, cu cremă de brânză și morcovi, apoi se întinde cu grijă cealaltă cremă cu mărar, se rulează strâns și se dă la rece cel putin 2 ore, înainte de a o tăia felii. Poftă bună!



Autor: Anisoara Ursan