Ratatouille - tocăniță de legume

Există multe variante ale acestei faimoase spaniolă supe, dar reţeta tradiţională provine din Andaluzia. Gazpacho, servit în mod tradiţional, es ...
4 Număr de porții

Instrucţiuni


  • Spală vinetele, curăță-le de coajă și taie-le în cuburi mari.
  • Presară sare peste cuburi şi lasă-le pe o sită, timp de 25 min, ca să se scurgă.
  • În acest timp, curăță roşiile de pieliţă, taie-le în sferturi şi scoate-le seminţele.
  • Cepele, ardeii şi dovlecelul verde se taie separat, în formă de cubulețe. De preferat, ar fi aceeași mărime ca vinetele, dar îți poți folosi imaginația.
  • Într-o tigaie pune uleiul, la foc mediu. Adaugă dovlecelul şi căleşte-l 4-6 minute, până când se rumeneşte. Strecoară-l şi pune-l într-o oală curată. În tigaie, pune 2 linguri de ulei de măsline proaspăt şi prăjeşte ardeiul 5 minute. Apoi, îl pui și pe acesta deoparte.
  • Prăjește cuburile de vinetele în 3-4 linguri de ulei fierbinte. Atenţie să nu se ardă. După 6-8 min, când vinetele capătă o culoare puţin maronie şi se înmoaie, pune-le în oala, alături de restul de legume.
  • Într-o tigaie, pune 3 linguri de ulei de măsline şi călește ceapa împreună cu usturoiul zdrobit, până când devine sticloasă. Adaugă vinul şi aşteaptă până când se evaporă.
  • Peste, pune roşiile, chimenul şi 2 linguri de pătrunjel verde. Fierbe la foc mic timp de 8-12 minute.
  • Apoi, adaugă toate legumele şi fierbe-le la foc mic aproximativ 12 minute. Când legumele devin moi, ia-le de pe foc şi amestecă încet, adăugând pătrunjelul verde şi 4 din cele 5 linguri de busuioc proaspăt.
  • Condimentează totul cu sare şi piper după gust, adaugă zeama de lămâie şi busuiocul rămas.
Mod de servire: Este un preparat care se poate servi fierbinte sau rece. Este foarte gustoasă alături de o baghetă franţuzească crocantă sau de tăiţei de orez fierţi.




Autor: Bonduelle