Gătitul – o activitate distractivă!

Savuros
Ioana Cocian

Ioana CocianM-am născut în Sălaj şi am 35 de ani. Am crescut într-o famile în care toată lumea gătea şi mânca bine. Am urmat Facultatea de Informatică din Cluj-Napoca şi îndrăgostindu-mă de ritmul acestui oraş am decis să rămân acolo. În prezent lucrez în IT, însă am devenit cunoscută în mediul virtual datorită blogului culinar e-retete.ro pe care-l "cresc" de aproape 7 ani. Pentru mine, acest blog a reprezentat un canal de exprimare a pasiuniii pentru frumos, bun gust şi calitate. Mai sunt pasionată de călătorii, design şi alergat.


Gătitul nu trebuie văzut precum o corvoadă, ci ca o activitate distractivă, un hobby pe care să îl practici zilnic, o aventură culinară care să îți aducă experiențe nemărginite.

Lăsând la o parte că a ști să gătești e o abilitate pe care toți ar trebui să o aibă măcar la nivel de bază, pentru mulți, a găti poate deveni una dintre cele mai plăcute experiențe ale vieții. Mi s-a întâmplat și mie asta acum câțiva ani când am descoperit gătitul și de atunci am devenit dependentă de plăcerea de a crea noi mâncăruri surprinzătoare.

Am înțeles atunci ca a găti și a mânca e una dintre plăcerile principale din viața fiecăruia. Fiindcă eu nu cred că există cineva care să nu aibă măcar o amintire frumoasă, de neuitat legată de mâncare. Și acum îmi amintesc când am mirosit primul ananas proaspăt, când am învățat să aleg un avocado, când am gustat primul mousse de ciocolată. Cele mai dragi amintiri vin însă din copilărie, din duminicile când mama ne pregătea minunatul ei pui în sos de usturoi cu mămăliguță sau de sărbători, când misiunea mea era să toc mărunt legumele pentru salata de boeuf.

mâncare

Să gătești este distractiv, e un hobby care îți oferă neintrerupte satisfacții. Aventura începe cu vânarea ingredientelor. După ce le ai în față realizezi posibilitățile nenumărate în care le poți combina, dezvăluind noi gusturi. Urmează procesul efectiv de preparare, prin care ingredientele își dezvăluie secretele. Această parte e distractivă și relaxantă. Pentru unii este o oportunitate de a se exprima și a-și valorifica creativitatea.

Partea frumoasa a gătitului e aceea că e de ajuns să îți dorești să creezi un preparat deosebit, fără a fi un bucătar înnăscut, deoarece e suficient să deschizi ochii și să te inspiri din nenumăratele surse online, emisiuni TV sau cărți de bucate care acum sunt accesibile tuturor.

aventurii culinare

După aventura preparării, urmează recompensa de a împărtăși și de a fi apreciat de cei dragi, de familie și prieteni. Mâncare bună, o companie plăcută, o conversație captivantă sunt elemente esențiale în viața fiecăruia dintre noi, satisfăcându-ne nevoia de comunicare și relaționare, nevoi esențiale care ne definesc ca oameni.

Este extraordinar că atunci când vine vorba de gătit posibilitățile sunt nelimitate. Există atâtea rețete tradiționale și atâtea bucătării internaționale care pot fi explorate, atâtea ingrediente noi care așteaptă să fie descoperite, încât provocările nu se termină niciodată. Alătura-te și tu aventurii culinare! Începe să gătești acum!

, , , , , , , ,