• cooking

Conopidă în stil chinezesc

Savuros
Violeta Postolache

Violeta PostolacheBlogul a apărut spontan, ca o necesitate de a mă detașa de rutina de zi cu zi, de a evada din cotidian și de a face ceva doar pentru mine, un colțișor virtual în care să evadez și să mă regăsesc. De la un simplu hobby a devenit o adevărată pasiune și încet, încet a trecut la un alt nivel.


Reinventează rețeta clasică cu conopidă. Un preparat ușor de pregătit și foarte sățios.

Retete conopida

Ingrediente:

  • 500 gr conopida
  • 2 linguri sos soia dark
  • 2 linguri sos teryiaki
  • un praf ghimbir
  • 1 linguriță amidon
  • 3-4 linguri făină
  • 200 ml apă
  • 100 ml ulei de susan
  • 200 gr orez prefiert
  • câteva fire ceapă verde
  • 1 linguriță susan
  • 1 ardei gras roșu

Conopidă în stil chinezesc - Retete conopida

Mod de preparare:

Fierbem conopida vreme de câteva minute în apă cu sare. Conopida trebuie să rămână ușor crocantă, nu trebuie să se înmoaie foarte tare la fiert – este important în orice tip de retete conopida. O scoatem și o lăsăm la scurs.

Punem într-un vas apa, sosul de soia, sosul teryiaki, ghimbirul, făina și amidonul. Amestecăm energic până obținem un aluat puțin mai gros decât cel de clătite. Dacă este cazul mai adăugați fie puțină apă, fie puțină făină.

Trecem conopida prin acest aluat și apoi o prăjim câteva secunde în uleiul de susan bine încins, pe ambele părți, cât să se rumenească ușor și să capete o culoare maronie.

Scoatem conopida și o păstrăm la cald. Fierbem orezul și adăugăm sarea, ghimbirul, ceapa și ardeiul tăiate fâșii și amestecăm.

Așezăm orezul pe un platou și punem deasupra conopida. Adăugăm ceapă verde.

, , , ,