Obiceiuri alimentare proaste

Sănătos

Uneori, faptul că avem obiceiuri alimentare proaste duce la eşecul dietelor de slăbire. Este suficient să schimbăm câteva obiceiuri vechi pentru a vedea o diferenţă reală.

1. Nu am timp să mănânc bine

Faptul că nu luăm masa împreună cu cineva este începutul formării unor proaste obiceiuri alimentare. Cercetările arată că majoritatea copiilor supraponderali mănâncă jumătate dintre mese în faţa televizorului. Pe de altă parte, cei care stau la masă împreună cu părinţii aleg să mănânce mai multe fructe şi legume, fiind mult mai rar obezi.

Cum puteţi evita.
Setaţi o oră obişnuită pentru a lua masa cu familia. Poate fi la prânz sau la cină, dacă familia dumneavoastră se întoarce târziu de la serviciu sau şcoală. Dacă nu aveţi mult timp, folosiţi produse semipreparate: fructe şi legume, supe, amestecuri de legume, peşte file etc.

2. Când sunt stresat, am nevoie de ceva de patiserie

Prăjiturile, pâinea albă şi cornurile conţin o mulţime de carbohidraţi care stimulează producţia de serotonină, o substanţă responsabilă pentru starea dumneavoastră de spirit. Dacă mâncaţi o bucată de prăjitură, scăpaţi mai uşor de stres şi simţiţi o uşurare pe termen scurt. Prin urmare, acesta este un obicei la care se renunţă greu.

Cum puteţi evita.
Din când în când puteţi lupta împotriva stresului cu mâncare, însă este periculos pentru siluetă. Acest tip de comportament devine repede obicei. În loc să mâncaţi un pateu dulce, mai bine vă gătiţi o cină sănătoasă. Când sunteţi cu adevărat stresaţi, în loc să mâncaţi, faceţi o plimbare de 15 minute. Mişcarea stimulează şi ea secreţia de serotonină.

3. În jur de ora 4 PM, îmi vine să mănânc ciocolată

De obicei, după masă, nivelul de energie din organism scade dramatic. Aşadar, vă imaginaţi că singura modalitate prin care vă puteţi aduna este să mâncaţi o bucată de ciocolată.

Cum puteţi evita.
Lupta cu poftele culinare se termină adesea cu înfrângere; cu cât durează mai mult, cu atât este mai mare eşecul (în loc de o bucată, veţi mânca toată ciocolata). Mai bine consumaţi numai două-trei bucăţi, chiar dacă v-ar plăcea să mâncaţi mai mult. În câteva clipe, vă veţi simţi pe deplin satisfăcut.

4. Iau o gustare seara

Doriţi să vă relaxaţi seara şi faceţi asta luând o gustare cu cipsuri şi alune. Astfel de gustări sunt mai degrabă pentru a ne calma şi a ne îndepărta de stresul de peste zi, decât pentru a ne potoli foamea.
Cum puteţi evita.

Nu ţineţi în casă cipsuri, nuci şi alte gustări hipercalorice. Încercaţi să mâncaţi ultima masă la 6.30 PM. După această oră, chiar şi gustările sănătoase se vor depune pe talia dumneavoastră. Şi nu uitaţi să respectaţi regula: nu se mănâncă nimic în faţa televizorului.

5. În weekenduri îmi permit mai mult

Ieşiţi din rutina zilnică, planurile dumneavoastră de peste zi se schimbă, vă relaxaţi şi consumaţi mai mult la masă.

Cum puteţi evita.
În weekenduri, pauzele dintre micul dejun şi prânz sunt de numai două-trei ore. Vă treziţi mai târziu şi luaţi prânzul ca de obicei. Se întâmplă că vă folosiţi de timpul liber pentru a găti ceva special sau pentru a face o prăjitură. Puteţi reduce câteva calorii, mai ales dacă luaţi două mese mai consistente: micul dejun şi cina, cu o masă uşoară între ele, de exemplu o masă de legume.

, , ,