Piramida alimentară pentru copii

Savuros

Copiii în vârsta mersului la gradiniţă până la adolescenţă timpurie (până la vârsta de 12 ani) cer dietă echilibrată şi diversificată, care le va da energie şi va asigura dezvoltarea corespunzătoare şi dispoziţie bună.

Formarea obiceiurilor alimentare

piramida alimentară pentru copii legume fructeÎn acelaşi timp este vârsta în care copilul începe să-şi formeze obiceiurile alimentare, iar în această perioada cei care au cea mai mare influenţă asupra lui sunt părinţii. Piramida poate fi folosită pentru a se juca bine şi pentru a învăţa. Puteţi plasa piramida corolată în bucătărie şi împreună cu copilul să stabiliţi lista de cumpărături sau meniul pentru ziua respectivă.

Fructe şi legume necesare

În meniul de fiecare zi trebuie să fie cuprinse fructele şi sucurile de fructe 100%. Ele constituie sursa de vitamina A, C iar mâncate cu coajă ne alimentează şi cu fibre. Sunt recomandate fructe proaspete, congelate, cât şi uscate. Elementul necesar al meniului sunt legume care putem servi proaspete, fierte sau congelate. Să nu uităm să adăugăm ulei de măsline la salate.

Diversitatea este importantă

Produsele prezentate în piramidă asigură toate elementele nutritive indispensabile pentru dezvoltarea corespunzătoare şi pentru sănătatea copilului. Este important ca alimentarea de fiecare zi să fie diversificată, astfel, încât copilul să mănânce produse diferite în fiecare zi.

Iaurturi într-adevăr albe

piramida alimentară pentru copii iaurtProdusele lactate conţin calciu care este necesar pentru dezvoltarea corespunzătoare a copiilor. Cele mai bune şi cele mai „curate” sunt: chefirul, iaurtul şi sana cu gust natural – cele cu fructe conţin aditive şi conţin mai multe calorii.
Laptele pentru celelalte grupuri de vârstă este recomandat cu conţinut redus de grăsime sau degresat, în caz de copii poate conţine 3,2 % grăsime. Este important pentru copii să fie obişnuiţi să mănânce brânză de vacă care are conţinut redus de grăsime şi de sodiu. Este un element relevant în formarea obiceiurilor alimentare corespunzătoare.

Pâinea neagră nu întotdeaună sănătoasă

La baza piramidei alimentare se află produsele bogate în amidon, cele mai valoroase sunt cele care conţin seminţe întregi. Ele sunt sursa vitaminelor din grupa B, a fibrelor şi a microelementelor valoroase.
Pâinea neagră este în general considerată drept cea care conţine multe elemente nutritive, dar uneori apare în versiunea colorată cu caramel – astfel de produse trebuie evitate.
În această grupă apar şi cerealele, cele mai sănătoase sunt cele din grâu, orz şi secară. Ele vor fi un element gustos al muesli de dimineaţă compus de noi înşine, la care putem adăuga fructe…

Ciocolată în loc de bomboane

piramida alimentară pentru copii ciocolată

  • Copiii cu mai multa poftă mănânc dulciuri, trebuie să fiţi atenţi ca duciurile să fie o parte din masă şi nu să o înlocuiască.
  • Să alegem în mod înţelept şi gustos – în loc de bomboane să le servim ciocolată, în loc de prăjitură cu cremă – prăjitură de drojdie sau chec.
  • Produsul periculos care este sursa de zahăr cel mai des neluată în considerare sunt băuturi gazoase – să ne învăţăm copiii să bea apă când le e sete.
  • Să fie o sticlă cu apă întotdiaună prezentă în timpul activităţilor sportive sau în timpul jocului în groapă de nisip.
, , ,