• nutrients

Principiile combinării vinului cu mâncarea

Trendy

Vinul potrivit este servit nu doar pentru a scoate în evidență savoarea mâncării, dar și – după cum susțin cunoscătorii – pentru a îmbogăți senzațiile gustative. Alegerea celei mai potrivite băuturi pentru preparatul servit nu este un lucru ușor. Vinul nu trebuie să suprime sau să denatureze gustul de bază al preparatului – la fel, nici acesta nu trebuie să anuleze aroma vinului.

Preparate potrivite cu vinul alb și cel rosé

Vinul alb – Acest soi de vin, cu o aroma mai subtilă și mai ușoară, se combină în mod perfect cu legumele crude sau preparate la cuptor, fructele de mare și peștele, sau cu preparatele ușoare, cu foarte puțin condimente. Aperitivele ușoare, inclusiv fructele, vor alcătui o combinație perfectă cu vinul alb.

Vinurile albe mai tari și cel rosé – cu o aromă mai robustă și mai expresivă – completează gustul peștelui pregătit la cuptor, prăjit sau afumat. De asemenea, mai poți combina vinul alb cu carnea roșie: delicată, condimentată ușor și servită cu sos alb.

Vinul roșu se împletește bine cu orice preparate cu aromă puternică. Trebuie să ții cont și de faptul că această băutură poate avea niveluri diferite de intensitate. Vinurile roșii mai ușoare pot fi servite foarte bine alături de preparatele din pui, bine condimentate. Iar vinurile roșii mai grele au cel mai bun gust când se combină cu carnea roșie (la cuptor, prăjită, pe grătar). Vinul extrem de aromat și tare merge perfect cu carnea de vânat, în special dacă este servită cu sosuri închise la culoare, dense.

Vinul spumant este unul dintre cele mai clasice aperitive. Este, de asemenea, și vinul care merge cu toate tipurile de preparate, cum ar fi peștele, legumele, brânza și deserturile.

La desert, de obicei, se servește un vin demi-dulce sau vin dulce pentru desert. Dacă desertul tău este foarte dulce, un vin demi-dulce ar trebui să fie perfect.

Pentru gustările de după-amiază, poți servi atât vin alb, cât și vin roșu.

Principiile combinării vinului cu mâncarea

Acum că știi principiile, încearcă-le împreună cu prietenii tăi

Bucură-te de petrecere și află mai multe pe:
Alcoolul – principiile de servire la masă
În ce fel de pahare trebuie servită şampania, vinul, votca sau coniacul?
Cuisses de grenouilles – pulpe de pui de baltă în sos de vin alb

, , , , ,