Dietă și exerciții, într-o combinație ideală pentru un abdomen plat

Frumos

Alternând o dietă inteligentă cu exerciții adecvate, poți obține un abdomen plat pentru care prietenii tăi te vor invidia cu siguranță. Descoperă acum pașii către o siluetă fără cusur.

Cum combini dieta şi exerciţiile fizice

O astfel de abordare are ca scop întărirea şi revigorarea muşchilor abdomenului. Așadar nu este o soluţie pentru persoanele care vor pur şi simplu să slăbească (fără a lua în calcul și tonifierea mușchilor). Dar, dacă îți dorești un abdomen mai plat, cea mai eficientă metodă este să combini un regim alimentar cu un set de exerciții fizice. Rezultatele vor fi vizibile mult mai rapid și se vor menține pe o perioadă mai îndelungată.
Este important să nu crezi sau să nu-ți propui să rezolvi totul din prima zi. Nu este cazul; în schimb, fii cât se poate de consecventă în aplicarea programului și rezultatele, deși dificil de văzut la început, vor deveni evidente de la sine.
shutterstock_59027143 IN
Îți propunem ca în timpul zilei să nu bei mai mult de 450 de ml de lapte degresat şi 150 de ml de suc de fructe cu un conținut redus de zaharuri. Ceaiul, cafeaua cu lapte (dar fără zahăr) şi apa pot fi consumate în cantităţi nelimitate. Dieta trebuie să dureze patru săptămâni, dar şi după terminarea ei merită să-ți limitezi consumul la produse cu conţinut redus de grăsime, mărind, ușor și treptat, doza zilnică de calorii. Continuarea exerciţiilor este, de asemenea, recomandată.

Exerciţii pentru un abdomen plat:

  • Răsuciri cu capul ridicat
    Întinde-te pe spate cu mâinile întinse în lateral. Menținând picioarele întinse, ridică-le la un unghi de 90 de grade şi îndoaie piciorul drept din genunchi. Inspiră şi cu mâna stângă îndoită (cu pumnul aproximativ în dreptul nasului), împinge capul în dreapta, ducând în acelaşi timp cotul stâng către piciorul drept (flexat). Expiră, coboară picioarele şi capul pe podea. Repetă exerciţiul de 8 ori, alternând direcţia.
  • Coborârea şi ridicarea corpului
    Îngenunchează pe podea şi sprijină-te pe brațele îndoite de la coate, în aşa fel încât palmele să fie aşezate paralel, una lângă cealată. Coboară ușor abdomenul în față, înspre podea, menţinând spatele drept. Odihneşte-te şi revino la poziţia iniţială. În momentul ridicării, inspiră, iar în momentul coborârii – expiră. Repetă exerciţiul de 8 ori.
  • Mâinile şi picioarele sus
    Întinsă pe spate, ridică mâinile perpendicular față de podea și împreunează-le Mâinile trebuie să fie perfect întinse. Ridică uşor capul şi picioarele împreunate și întinse, la un unghi de 90 de grade față de podea. În momentul ridicării menţine pe podea spatele (cât mai drept) şi fesele. Ridicând capul, inspiră adânc, după care lăsând jos capul şi picioarele, expiră. Repetă exerciţiul de 8 ori.
La baza dietei care te ajută să te bucuri de un abdomen plat stau cele trei mese zilnice cu conţinut scăzut de grăsimi. Mâncatul între mese este interzis cu desăvârșire. Lista, destul de lungă de alimente interzise, cuprinde printre altele: bomboane, prăjituri, uleiuri şi alte grăsimi, brânzeturi (în afara brânzei degresate), prăjeli, carne grasă şi produse industriale pe bază carne (de exemplu cârnaţi, mezeluri, pate de ficat).

Sunt recomandate trei mese sănătoase, servite în fiecare zi la aproximativ aceeași oră: mic-dejun, prânz şi masa principală, constituită din aperitive la felul principal şi desert.

Meniu (propunere):

Mic-dejun
50 g de fulgi de porumb cu 1/2 linguriţă de zahăr şi 115 g de fructe proaspete
Prânz 
Sandwich din două felii mari de pâine neagră cu 1 ou gătit feliat, amestecat cu iaurt degresat sau sos pentru salate
Masa principală (nu mai târziu de ora 18)
Aperitiv:
legume proapete cu sos de usturoi şi mentă.
Felul principal:
kebab cu carne de vită şi ciuperci
sau
plăcintă cu macaroane
sau
pilaf de pui.
Desert:
1 porție de spumă de ciocolată (mousse) cu conţinut caloric scăzut (ciocolata neagră are un conținut ridicat de antioxidanți) sau desert de căpşuni.
, , ,